Tânăra din Baia Mare, care a fost spulberată de o mașină în stația de autobuz, a murit

6 iulie 2021, 11:52

Tânăra de numai 20 de ani a făcut stop cardio respirator în cursul nopții trecute. Medicii nu au mai reușit să o resusciteze.

Fetei i se amputase un picior, avea multiple traume, insuficiență renală și contuzie pulmonară. Echipa de medici de la spitalul din Baia Mare i-a făcut dializă, i-a administrat sânge și plasmă, dar nu au mai putut să o salveze.

Soțul ei, de 23 de ani, a fost operat la Cluj-Napoca și și-a revenit din comă. Starea lui este acum stabilă, dar medicii sunt în continuare precauți.

Inițial, șoferul care a produs accidentul, în vârstă de 20 de ani, a fost cercetat în libertate. Ieri, la două zile după accident, a fost reținut în baza probelor adunate de anchetatori. Acum, este din nou cercetat în libertate, însă după moartea fetei încadrarea faptei a fost schimbată: este urmărit penal pentru vătămare corporală și ucidere din culpă.

Șoferul nu consumase alcool, dar i-au fost prelevate și probe toxicologice. Anchetatorii așteaptă rezultatele.

Surse din anchetă spun că tânărul avea permis de doi ani, de la vârsta de 18 ani, iar mașina îi fusese făcută cadou de părinți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite