Teatru în fața blocului la Târgu Mureș. „Bologaș” este titlul piesei de teatru care se joacă în această perioadă

12 octombrie 2020, 12:42

„Bologaș” este titlul piesei de teatru care se joacă în această perioadă în diferite cartiere ale Târgu-Mureșului, iar tema producției este absolvirea școlii. Un pretext pentru organizatorii proiectului bilingv „Teatru în fața blocului” de a pune în discuție, într-o notă amuzantă, teme serioase legate de învățământul românesc, interculturalitate sau pandemie.

Teatrul în fața blocului a adus împreună oameni cu experiență în proiecte culturale, dar și studenți la actorie sau regie ai Universității de Arte din Tg. Mureș, care s-au regăsit în proiectul conceput de organizația Facem și de compania independetă de teatru 3gHub, cu susținerea municipalității.

Cristi Bojan, actor, organizator: Acum 8 ani am început acest proiect, am avut o idee țăcănită să facem teatru în fata blocului, să aducem muntele la Mahomed, să aducem teatrul la oameni, încercând să-I determinam să vină în sălile de teatru, să ajungă din nou la teatru.

Spectacolului inedit de teatru se joacă în limbile română și maghiară, așa încât și scenariul are doi autori, iar muzica este semnată de formația Fără zahăr.

Valentin Civaciuc, scenarist: Ne doream f mult să vorbim din cât mai multe perspective și să încercam să oferim voci cât mai multor comunități etnice care conviețuim, până la urmă, în Tg.Mureș.

Palffi Zsofia, scenarist: Cumva, este o oglindă sau reflectă cum conviețuim și greutățile pe care le avem și ne arată că nouă ni se pare normal să avem mai multe etnii în jurul nostru și că vrem să trăim așa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite