Televiziunea Română împlinește 63 de ani de la prima emisie

31 decembrie 2019, 19:43

Ne-am revăzut în direct și la Revelionul din 1957, iar anul 1958 a fost reprezentat de un bebeluș, o idee îndrăzneaţă pentru acei ani.

A fost anul în care au apărut emisiunile de știri, iar din 1959 TVR transmitea 13 ore pe zi, dintr-un studio improvizat în primul sediu din Moliere. Totul se transmitea în direct.

Din 1970, TVR s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanți. În 63 de ani de ani, la Televiziunea Română s-au văzut cele mai importante momente de pe glob, de la primul zbor pe Lună, la jocurile olimpice, primul 10 al Nadiei Comăneci sau meciurile echipei naționale de fotbal.

Arhiva strânsă în decenii de funcționare este astăzi o comoară inestimabilă. Pentru vizionarea ei ar fi nevoie de cel puțin 41 de ani.

Nea Bobu a ieşit la pensie, dar pentru el TVR înseamnă o viaţă de om, pe care şi-a petrecut aici, cu bune şi cu rele.

Anii ‘80 au fost cei mari grei din cauza cenzurii comuniste.

Televiziunea Română a transmis color din 1985, dar emisia a fost redusă la două ore pe zi, iar canalul doi a fost închis.

În Decembrie ‘89, TVR a fost martor și participant la dispariția regimului comunist. Revoluţia a fost transmisă în direct, deși viața multor angajați era în pericol.

Însă, cele mai îndrăgite programe ale televiziunii publice au rămas în memoria românilor cele de Revelion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă