Tenis: Novak Djokovic şi Alexander Zverev s-au calificat în semifinale la US Open

Novak Djokovic şi Alexander Zverev
Novak Djokovic şi Alexander Zverev
9 septembrie 2021, 09:16

La fel ca în primul şi al treilea tur, precum şi în optimile de finală, Djokovic a pierdut primul set, însă a reuşit să revină şi să se impună în următoarele trei seturi, obţinând a patra sa victorie în tot atâtea confruntări cu Berrettini, după 3 ore şi 30 de minute de joc.

Triplu campion la US Open (2011, 2015, 2018), Novak Djokovic continuă astfel cursa pentru câştigarea celui de-al 21-lea său titlu de Grand Slam, graţie căruia ar stabili o nouă performanţă în tenisul masculin, depăşindu-i pe rivalii săi Roger Federer şi Rafael Nadal, ambii cu câte 20 de trofee majore.

Liderul clasamentului ATP va avea însă o misiune dificilă în semifinale, urmând să-l înfrunte pe germanul Alexander Zverev, cel care i-a spulberat visul de a cuceri aurul olimpic la Tokyo şi de a deveni al doilea jucător din istoria tenisului, după Steffi Graf (în 1988), care realizează un „Golden Slam” (câştigarea celor patru turnee de Mare Şlem şi a titlului olimpic pe parcursul aceluiaşi an).

Zverev, favoritul numărul patru, a acces în penultimul act la US Open după o victorie în trei seturi, 7-6 (8/6), 6-3, 6-4, în faţa sud-africanului Lloyd Harris, în cealaltă partidă din sferturile de finală programată miercuri.

Germanul, medaliat cu aur la Olimpiada din Japonia, a obţinut cu această ocazie a 16-a sa victorie consecutivă şi pare singurul jucător capabil să-l oprească pe Djokovic din drumul său către trofeu la US Open.

Novak Djokovic şi Alexander Zverev se vor înfrunta vineri pentru a zecea oară, avantajul fiind de partea sârbului, care s-a impus de şase ori în confruntările precedente.

 

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite