Termoenergetica începe miercuri probele la cald în sistemul de încălzire al Capitalei

Termoenergetica
Termoenergetica
21 octombrie 2020, 11:37

Furnizarea agentului termic pentru încălzire se realizează după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00- 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici.

Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor.

Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.

„Vă reamintim că instituția noastră a început furnizarea căldurii la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii care au solicitat acest lucru. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura Companiei Municipale
Termoenergetica București (CMTEB) din str. Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected]”, anunță Termoenergetica.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite