„Simplu, distractiv și elementar”. Specialiștii în sănătate vor să-i liniștească pe profesorii îngrijorați că trebuie să facă teste COVID elevilor în școli și licee. Deocamdată nu este clar când vor ajunge kiturile în unităţile de învăţământ

13 noiembrie 2021, 20:16

 

În jur de 15 minute a durat toatã aceastã procedurã de testare, pe care speciali?țîi în sãnãtate o considerã extrem de importantã în ?coli.

Pentru că rezultate testelor rapide de salivã sã fie concludente trebuie respectă?i to?i pă?îi trecu?i în prospecte.

Reprezentanții pãrinților și ai elevilor considerã cã e nevoie de deschidere și colaborare din partea tuturor pentru că unitățile de învãțãmânt sã rãmânã deschise.

Sindicatele se opun ca testãrile sã fie fãcute de cadrele didactice. Reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret spun cã peste 75% dintre profesorii care au rãspuns unui chestionar nu sunt de acord sã supravegheze copiii în timp ce își administreazã testele de salivã pentru depistarea Covid19.

Oficialii din ministerul Sănătățîi dau asigurãri că reprezentanții Direcțiilor de Sãnãtate Publicã îi vor instrui pe profesori.

În alte țãri din Europa, testarea elevilor la școalã se face fãrã probleme. Franța este un exemplu în acest sens.

În Franța se fac aproximativ 600 de mii de teste salivare pe săptămână în special în clasele primare. Acestea sunt mai ușor de tolerat de către elevi. Pentru cei din clasele mai mari și pentru profesori se fac teste rapide, autoteste sau teste PCR. Medicii și asistentele din școli realizează testarea iar profesorii pot supraveghea depistarea. Aproape 2.000 de voluntari recrutați din rândul studenților de la medicină, farmacie sau asistente și medici din sistemul public sau privat ajută la acțiunea de depistare din școli.

În România, ultima centralizare arătã cã sunt peste 1000 de unitãți de învãțãmânt cu 0%  vaccinare în rândul cadrelor didactice.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite