Testele rapide, cea mai bună armă anti-COVID până la apariția vaccinului

25 noiembrie 2020, 12:21

Testul rapid dezvoltat de biologii danezi funcționează simplu, prin prelevarea unei probe de salivă.

”Iau mostră de salivă şi o transfer într-un tub, apoi, după câteva minute iau iau fîşia şi o plasez în acest tub de testare. Apoi se produce reacţia şi rezultatul e gata în zece minute”, spune Lasse Thomson, managerul Bioporto.

Până la aprobarea unor astfel de teste rapide la domiciliu din ce în ce mai multe țări europene optează pentru testări masive, cum este cazul Slovaciei sau al Ungariei, unde autoritățile au demarat un program amplu de testare, astfel că până vineri 370 de mii de lucrători din domanii esențiale vor fi testați în 17000 de puncte de testare. Astfel, domenii din economie sau învățământ, cum este cazul creselor, vor putea funcționa fără grijă infectarilor.

”Suntem foarte mulţumiţi pentru această oportunitate. Atât educatorii care lucrează direct cu copiii, cât şi asistentele de la creşă şi personalul administrativ sunt testaţi”, spune Gyorgy Bartalne Toth, directorul unei creșe din Ungaria, țară care a raportat 3.929 de noi infectari cu coronavirusul în 24 de ore și 117 decese.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite