Tezaure umane vii. Cincizeci de români de valoare au fost recompensați de UNESCO
Efortul unor români de a duce tradiţiile şi creaţiile populare mai departe a fost recunoscut, în ultimul deceniu, la nivel internaţional. 50 de conaţionali au primit titlul de "Tezaur Uman Viu". Un premiu onorific acordat de UNESCO. Sunt oameni puțin cunoscuți în România, dar care şi-au dedicat întreaga viaţă păstrării nealterate a unor obiceiuri vechi, unele de pe vremea dacilor.
Munca brașoveanului Iosif Iepure a fost recompensată cu titlul Tezaur Uman Viu. El a transmis multor generații obiceiul "Junii din Şcheii Braşovului", tradiție perpetuata de pe vremea dacilor.
Iosif Iepure s-a născut în Schei și a devenit june la 16 ani. A condus Grupul Junilor Dorobanți timp de trei decenii, iar pentru 15 ani a fost președintele celor 7 grupuri de juni.
Cel mai cunoscut obicei al Junilor Brașoveni este defilarea călare, în vechea cetate a orașului, în Duminica Tomii. Vârsta nu-i mai permite junelui Iosif să stea în șa, ci doar în trăsură.
Brașovul mai are patru tezaure umane vii. Cea mai veche deținătoare a titlului este Barko Etelka, simbol al comunităţii ceangăilor, care a reuşit să păstreze nealterată tradiţia încondeierii ouălor de Paşte.
Coregraful Ioan Pumnea, care a făcut cunoscut dansul popular românesc peste tot în lume, este tezaur uman viu din 2015.
Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal și netransmisibil și este acordat de Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.