Timișoara: Ajutor pentru cei în nevoie, în campania „Dar din Dar”. Un ONG distribuie alimente și produse de igienă pentru zeci de oameni vulnerabili

4 mai 2020, 08:34

”Soțul a rămas fără lucru, nu mai avem bani, nu mai avem mâncare, suntem disperați!”. Acesta este unul dintre mesajele care au ajuns la reprezentanții Asociației Acasă în Banat. Este vorba despre o familie cu 6 copii afectată dramatic de situația cauzată de pandemie.

Așa a început campania ”Dar din Dar”, iar voluntarii s-au mobilizat pentru cumpărarea de alimente și produse de strictă necesitate pe care le-au dus vârstnicilor singuri, cu pensii foarte mici, persoanelor cu handicap, familiilor cu mulți copii, oameni pentru care această perioadă aduce o povară în plus.

Numai înainte de sărbătorile de Paște, în doar câteva zile, au distribuit aproape 4 tone de alimente și produse de igienă. Campania nu s-a încheiat odată cu sărbătorile, așa că voluntarii au pornit din nou la drum.

Asociația a primit un sprijin financiar de 4.000 de euro pentru comunități vulnerabile și a mai reușit să strângă donații în valoare de 2.500 de lei. Cu ajutorul acestor fonduri împart încă 300 de pachete în localități din Timiș și Caraș Severin.

Cei care doresc să ajute o pot face nu numai prin sprijin financiar, ci și prin donarea de laptopuri, computere sau tablete care ar putea ajută copii defavorizați să țină pasul cu școală online în această perioadă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă