Timp de trei zile, Senatul României și-a deschis porțile publicului larg, dar mai ales copiilor

19 septembrie 2021, 21:36

Evenimentul „Deschis la Senat” este dedicat în special copiilor. Ei au fost curioși să afle unde și cum își desfășoară parlamentarii activitatea.

Odată ajunși în clădirea Senatului, copiii și părinții lor au putut vedea o parte dintre cele 30 de săli de conferință, cu pereți îmbrăcați în tapet sau în lemn de stejar sculptat manual, dar și sala de plen.

În grădina Parlamentului, copiii s-au putut bucura de locurile de joacă, de ateliere de creație, de spectacole, dar și de o plimbare virtuală cu „Mocănița Transilvaniei”.

Cei mai harnici au lăsat plimbarea pentru o lecție de olărit.

Duminică a fost ultima zi în care părinții și-au putut plimba copiii prin încăperile Casei Poporului, însă reprezentanții Parlamentului promit să organizeze cât de curând un nou eveniment.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite