Tot mai multe localități au intrat în scenariul galben. Masca rămâne obligatorie, iar accesul celor nevaccinați în multe locuri se face doar cu test

Tot mai multe localități în scenariul galben
Tot mai multe localități în scenariul galben
16 septembrie 2021, 20:24

Cu o incidență de 2,79 la mia de locuitori, județul Satu Mare este primul care a trecut la scenariul galben, încă de la începutul săptămânii. Într-o lună, numărul cazurilor a crescut de aproape 13 ori, de la 323 la peste 4 000. În municipiu, rata infectărilor a crescut până a depășit deja pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. De vină sunt nunțile, susține prefectul.

Cu o rată de incidență care se apropie galopant de 2 cazuri la mia de locuitori, situația este îngrijorătoare și în municipiul București și în județele Timiș și Bistrița Năsăud. Primele restricții sunt deja în vigoare în Timișoara, unde rata de infectare a ajuns la 2,35.

Începând de astăzi, la Timișoara, la evenimentele publice, organizate în aer liber, pot participa maxim 2.500 persoane. Totodată, barurile, discotecile și cluburile vor fi nevoite să funcționeze la o capacitate de 70 la sută.

Și Cluj-Napoca se pregătește să introducă restricții, după ce rata de infectare a ajuns la 2,15. Municipiul va intra în scenariul galben de mâine.

În municipiul Bistrița, rata de infectare este de 3 la mia de locuitori. Iar în secțiile ATI și Covid, de la spitalul județean, toate paturile sunt ocupate.

În toate aceste localități, nunțile, botezurile și alte evenimente private se vor organiza cu maxim 300 de persoane în interior, dacă toți participanții sunt vaccinați, testați negativ sau trecuți prin boală. În caz contrar, limita este de 100 de persoane în interior sau de 150 în exterior.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite