„Totul este bine”, meme-ul care a devenit o oglindă a acestor timpuri, a împlinit 10 ani. De unde a pornit totul

Meme-ul „Totul este bine”
Meme-ul „Totul este bine”
6 februarie 2023, 13:37

Meme-urile rareori supraviețuiesc. Majoritatea apar și dispar în aproape același moment. Dar meme-ul cunoscut pe larg drept „This Is Fine” („Totul este bine”) – cel cu un câine sorbind dintr-o cană în timp ce un incendiu se dezlănțuie în jurul său – a trecut testul timpului. A împlinit 10 ani și este cumva mai relevant ca niciodată. Meme-urile sunt în mod tradițional asociate cu flexibilitatea creativă, imaginea și textul putând fi transpuse într-o varietate aproape nesfârșită de versiuni. „This Is Fine”, totuși, este un produs cu interpretări practic infinite: transmite atât de multe și într-un mod atât de econom. Această flexibilitate a contribuit la durabilitatea sa. Câinele cuprins de flăcări, avatarul neputinței condiționate, nu se adresează doar persoanelor, ci și unei țări întregi.

Meme-ul este bazat pe banda desenată, cu șase viniete, realizată de KC Green și intitulată „On Fire” („În flăcări”). În prima vinietă, un câine care poartă o gambetă stă la o masă, înconjurat de flăcări. În a doua, câinele zâmbește larg și spune „Totul este bine”. În a treia, în timp ce flăcările avansează tot mai mult,  patrupedul zâmbăreț soarbe o gură din ceea ce pare a fi cafea și spune „Îmi par ok evenimentele care se desfășoară în acest moment.” În a patra, mai ia o înghițitură. Aici, vinietele care până acum se încadrau într-o anumită paletă de culori – galben, maro, oranj – mai capătă o nuanță: roșu. În timp ce câinele își bea cafeaua, membrul său stâng ia foc. „Este ok, totul va fi ok”, spune câinele. Ultima vinietă aduce concluzia evidentă: lucrurile nu vor fi OK. Câinele, mistuit de flăcări, se topește.

Green a creat „On Fire” – o introducere în seria sa de benzi desenate Gunshow – în ianuarie 2013. Pentru el, banda reprezenta un sentiment de siguranță în perioade instabile. El a zis în interviuri că a început să ia antidrepresive și nu știa dacă medicamentele erau potrivite pentru el. Creând „On Fire”, Green încerca să se consoleze. „E ca și cum trebuie să ignori toată nebunia din jurul tău, ca pe-o casă în flăcări”, a elaborat el recent pentru NPR. „Și banda desenată parcă s-a scris singură din acel moment.”

Când „On Fire” a devenit viral un an mai târziu – după ce utilizatorii au postat primele viniete ale benzii pe Reddit și pe Imgur – o bună parte dintre cei implicați puneau accentul pe potențialul său de auto-depreciere: era o analogie perfectă pentru toate actele de evaziune, complezență și negare care constituie aspecte familiare ale vieții oamenilor. Ei se identifică cu câinele învăluit de flăcări. Studenții foloseau meme-ul pentru a descrie senzația de a fi nepregătiți pentru teste. Angajații îl foloseau pentru a descrie stresul de la locul de muncă. Era perioada „that feeling when” („acea senzație când”) a rețelelor sociale. Și „This Is Fine” era aplicabil multor situații în care oamenii se regăseau în timp ce navigau prin lumea înconjurătoare. Meme-ul era personal. Era ușor să te raportezi la el. Putea fi aplicat oricărei situații. Cele trei cuvinte ironice ale sale – this is fine – redau perfect, după cum a remarcat Chris Plante în The Verge, „o situație atât de oribilă, încât creierul nostru refuză să se confrunte cu gravitatea sa.”

Green a comparat “This Is Fine” cu o „operă faină de artă”, iar comparația este pertinentă: banda este intenționat vagă, pentru a fi cât mai permisivă cu interpretările. „This Is Fine”, dincolo de dimensiunea sa virtuală bizară, o evocă pe Mona Lisa. Așteptându-și jovial moartea care poate fi evitată, câinele zâmbește și face grimase concomitent.

În 2016, Green a creat o versiune adaptată la „On Fire”, cu un sfârșit alternativ. Noua bandă este intitulată „This Is Not Fine” („Asta nu e bine”). Începe precum banda clasică: câinele stă la masă înconjurat de flăcări. „Th – ”, începe el. După care se trezește din stupoarea sa. „THIS IS NOT FINE!!” strigă el panicat. După care: „Oh, Doamne, totul arde!”, exclamă patrupedul, în timp ce-i cade pălăria, iar ochii îi ies din orbite. Ia un stingător de incendiu. „Nu era nici un motiv pentru care să-i permit să devină atât de mare”, spune câinele. Apoi stinge flăcările.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite