„Trădătorii”, „Ruşine să vă fie”, „DNA să vină să vă ia”. Proteste în marile oraşe. Jurnalişti blocaţi în sediul guvernului

31 ianuarie 2017, 20:22

Ora 02.42 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a confirmat că au fost câteva persoane care au vrut să rupă cordoanele forţelor de ordine. Încercările repetate au fost mai mult simbolice, a precizat el, răspunzând întrebărilor adresate de jurnalişti.

Nu s-au folosit materialele specifice de intervenţie.

Nu au fost aplicate sancţiuni.

Ora 02.01 Jurnaliştii care au asistat la conferinţa de presă de marţi seară încă se află în sediul guvernului. Cel mai probabil uşile sediului vor fi deblocate după ce protestatarii vor pleca.

Ora 02.00 Lumea a început să plece din Piaţa Victoriei, transmite Sorin Năstase, reporter Ştirile TVR. Sute de protestatari se află încă la intrările principale în sediul guvernului.

Ora 01.49 Protestul de la Timişoara s-a încheiat, dar protestatarii au promis că se vor întoarce. Peste 2 mii de timişoreni s-au adunat în centrul oraşului marţi seară.

Aproximativ 30 de persoane protestează în municipiul Alexandria, în faţa Casei de Cultură, transmite Agerpres.

Ora 01.45 Aproximativ 1.500 de persoane au protestat la Iaşi.

Ora 01.42 Protestatarii din Cluj-Napoca au străbătut aproape tot oraşul. „Nu staţi la căldură, şi pe voi vă fură”, au strigat protestatarii care i-au chemat şi pe studenţi în stradă.

La Sibiu sunt 5 mii de oameni în centrul oraşului.

Ora 00.56 Numărul manifestanţilor depăşeşte câteva mii la Cluj-Napoca, transmite Vasile Hotea Fernezan. Ei au transmis că vor merge la Bucureşti.

La Timişoara oamenii continuă să vină în Piaţa Operei. Protestatarii sunt decişi să rămână în piaţă. Unii şi-au anunţat chiar şefii că nu vor merge la serviciu miercuri.

La Bucureşti, potrivit lui Ionuț Gheorghe, miniștrii ar fi ieșit din sediul executivului. Oamenii continuă să sosească în Piața Victoriei. Jandarmii s-au adunat în curtea guvernului. Au fost și câteva incidente. Mai multe persoane au aruncat cu zăpadă în curtea guvernului și în forțele de ordine.

Ora 00.25 În Piaţa Victoriei s-au adunat mii de persoane, transmite Sorin Năstase, reporter Ştirile TVR. Maşinile miniştrilor sunt în curtea sediului guvernului.

ACTUALIZARE 23.55 Peste o mie de oameni protestează la Cluj-Napoca. La Sibiu sunt peste o mie de oameni în stradă. Se protestează şi la Iaşi, Timişoara şi Braşov.

ACTUALIZARE 23.30 Imagini din interiorul Guvernului filmate de reporterul TVR Ionut Gheorghe. Jurnaliștii au rămas blocaţi în clădire după încheierea ședintei de guvern.

ACTUALIZARE 23.25 Jurnaliştii care au asistat la conferinţa de presă de la finalul şedinţei de guvern sunt blocaţi în Palatul Victoria.

ACTUALIZARE 23.22 Imagini de la protestul din Piaţa Victoriei

ACTUALIZARE Ora de ştiri În jur de 300-400 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei. Sensul de mers spre Aviatorilor a fost blocat.

ACTUALIZARE Telejurnal 20.00 În Piaţa Victoriei, protestatarii afişează pancarte cu mesaje precum „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, „Vă vedem” şi „Jos labele de pe justiţie”.

Jandarmii le-au cerut celor prezenţi să nu staţioneze pe trotuarul din faţa guvernului, iar manifestanţii s-au conformat, transmite Agerpres.

La Cluj-Napoca, peste 100 de persoane s-au strâns în centrul oraşului, îngrijorate că executivul va adopta controversatele ordonanţe ale aministiei şi graţierii în şedinţa de miercuri, ceea ce demonstrează că guvernanţii nu au înţeles mesajul străzii.

Manifestaţia este spontană, nu are autorizaţie.

Oamenii s-au mobilizat prin mesaje transmise pe telefon. Duminică, 15.000 de persoane au ieşit în stradă la Cluj-Napoca.

Membrii executivului s-au întrunit marţi seară într-o şedinţă care are pe pe agendă bugetul pe 2017
.

Marţi, Parchetul General şi DNA au criticat din nou proiectul de ordonanţă privind modificarea Codurilor penale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite