Trupul lui Petrică Mîțu Stoian, depus la Teatrul Național din Craiova. Potrivit unor surse, cauza morții ar fi barotrauma

9 noiembrie 2021, 17:32

Reprezentanții clinicii private unde artistul se internase pentru a face terapie cu oxigen hiperbaric susțin că acesta se simțea bine și parametrii fiziologici erau în limite normale. Acum, la Spitalul din Reșița, la ATI, unde a murit artistul, mai e tratat un pacient ajuns tot de la Clinica Nera, după o primă ședință de terapie hiperbară. Între timp, prieteni, cunoștinte și oameni care l-au îndrăgit pe Petrică Mîțu Stoian și-au luat rămas-bun de la el. Trupul neînsuflețit a fost depus în holul Teatrului Naţional din Craiova.

Procurorii încearcă să facă lumină în cazul lui Petrică Mîțu Stoian care a murit sâmbătă la spitalul din Reșița.

Petrică Mîțu Stoian se internase pentru recuperare post-COVID la o clinică privată. Urma să facă 15 ședințe cu oxigen hiperbaric pentru problemele de la plămâni. Reprezentanții clinicii au declarat zilele trecute că toate investigațiile artistului erau bune și se simțea bine. Și au transmis că eventualele barotraume apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea unei ședințe. Iar problemele constantate la spitalul din Reșița ar fi putut avea legătură cu tratamentul cu anicoagulante administrat înaintea sosirii la clinică.

Acum nimeni de la clinica privată nu a mai putut fi contactat pentru noi explicații. Iar la Terapie Intensivă, la spitalul din Reșița se mai află un pacient care a suferit un pneumotorax masiv după o primă ședință de terapie hiperbară făcută la aceeași clinică. Este un pacient tânăr care urmează să fie operat din cauza complicațiilor apărute. Medicii pneumologi atrag atenția că această terapie poate fi făcută doar în urma unor investigații complexe ale pacientului pentru că altfel riscurile sunt serioase.

Familia artistului își pune mari speranțe în ancheta procurorilor, pentru a afla dacă cineva e vinovat de moartea lui.

Şocaţi şi îndureraţi de moartea lui Petrică Mîțu Stoian, sute de oameni, prieteni și colegi, au mers să îşi ia rămas-bun. Trupul neînsuflețit a fost depus la Teatrul Național din Craiova.

Petrică Mîţu Stoian va fi înmormântat mâine la Cimitirul Ungureni din Craiova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă