Turcia a autorizat utilizarea vaccinului chinezesc CoronaVac

Turcia a autorizat un vaccin chinezesc
Turcia a autorizat un vaccin chinezesc
13 ianuarie 2021, 21:06

La scurt timp cupă anunţul privind autorizarea de urgenţă acordată de Institutul turc pentru medicamente şi echipamente medicale, ministrul sănătăţii al Turciei, Fahrettin Koca, s-a vaccinat în faţa camerelor de filmat, urmat de membri ai Consiliului ştiinţific turc. „Toată lumea trebuie să fie vaccinată pentru a ne putea întoarce la viaţa de dinainte. Acesta este un vaccin sigur”, a declarat Koca.

O campanie de vaccinare la scare amplă va f lansată începând de joi, începând cu personalul din sistemul sanitar de pe întreg teritoriul Turciei, a anunţat ministrul într-o conferinţă de presă.

Turcia a primit la sfârşitul lui decembrie o primă comandă de doze de vaccin de la Sinovac, după ce a afirmat la finalul primelor teste că acesta a fost eficient în proporţie de 91,25%, în pofida absenţei rezultatelor oficiale a testelor din faza trei.

Această rată este mult mai mare decât cea anunţată marţi de Institutul Butantan, însărcinat cu producţia acestui vaccin în Brazilia şi care a susţinut că vaccinul celor de la Sinovac a demonstrat o eficacitate globală de 50,38% împotriva COVID-19 în urma testelor clinice.

Indonezia, care a început miercuri să vaccineze cu doze CoronaVac a anunţat la rândul său o rată de eficacitate de 65,3% la finalul testelor din faza trei.

În afară de acest vaccin, Turcia negociază cu laboratorul german BioNTech pentru achiziţionarea a 4,5 milioane de doze şi altor 30 de milioane opţional din vaccinul produs de acesta în colaborare cu Pfizer.

Turcia, care numără circa 83 de milioane de locuitori, a înregistrat până acum peste 2,3 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care peste 23.000 s-au soldat cu deces.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite