TVR va participa la concursul pentru obţinerea unei frecvenţe naţionale pentru canalul TVR Moldova

Televiziunea Română
Televiziunea Română
9 noiembrie 2019, 13:38

Potrivit unui comunicat al TVR, transmis sâmbătă, obţinerea licenţei ar permite transmiterea programelor canalului TVR Moldova pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

„Aşa cum a anunţat în luna septembrie, SRTv va face toate demersurile oficiale şi legale pentru recuperarea frecvenţei naţionale de emisie retrase abuziv în anul 2007, care să-i permită consolidarea prezenţei în peisajul mediatic din Republica Moldova”, precizează sursa citată.

Printr-o adresă transmisă Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova în luna septembrie, SRTv şi-a exprimat intenţia de a obţine o frecvenţă de emisie care să permită difuzarea analogică a programelor postului TVR Moldova pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru reîntregirea publicului căruia îi aduce „informaţie corectă, echidistantă şi de actualitate din spaţiul românesc şi european”.

Tot în luna septembrie, compania Telestar Media din Republica Moldova care deţine licenţele de emisie pentru posturile de televiziune Canal 2 şi Canal 3 a anunţat, printr-un comunicat de presă, că renunţă la frecvenţa naţională pe care emite Canal 2 (reţeaua statală II), frecvenţă care a fost deţinută până în anul 2007 de către SRTv.

TVR Moldova a fost retransmis în toate reţelele de cablu din Republica Moldova şi pe emiţătorul digital terestru din Chişinău, într-un slot, împreună cu alte canale din Republica Moldova, chiar de la momentul lansării, respectiv de la 1 decembrie 2013. În prezent, canalul TVR Moldova este inclus în lista „must carry” a posturilor pe care distribuitorii de cablu de peste Prut sunt obligaţi să le retransmită în pachetele lor.

SRTv şi-a reluat emisia în Republica Moldova în anul 2013 ca urmare a Acordului de soluţionare amiabilă a cauzei SRTv împotriva Republicii Moldova depusă la CEDO în 2008, încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi SRTv, după ce, în 2007, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1 a fost alocată postului de televiziune 2 Plus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă