Ucraina anunţă schimbul a 215 prizonieri militari, printre care şefi ai apărării de la Azovstal

ARHIVA Soldat ucrainean rănit predat rușilor - evacuare Azovstal
ARHIVA Soldat ucrainean rănit predat rușilor - evacuare Azovstal
22 septembrie 2022, 06:10

„Am reuşit să eliberăm 215 de persoane”, cel mai mare schimb de la începutul invaziei ruse în februarie, a declarat la televiziune şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.

Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv fostul deputat Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare în Ucraina, a precizat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în mesajul său zilnic.

În schimb, am dat 55 de persoane care nu merită nici regret, nici simpatie„, cei care „au luptat împotriva Ucrainei şi cei care au trădat-o”, a spus el.

În cadrul acestei „operaţiuni pregătite de mult timp”, cinci comandanţi militari, „supereroi”, printre care şefi ai apărării de la Azovstal, au fost transferaţi în Turcia, a subliniat Volodimir Zelenski.

Negocierile privind schimbul lor au fost „cele mai lungi, cele mai dificile”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Aceste persoane vor rămâne în Turcia „în siguranţă absolută şi în condiţii confortabile” până la „sfârşitul războiului”, dar îşi vor putea întâlni familiile acolo, în baza unui acord cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit şefului statului ucrainean.

În total, 188 de „eroi de la Azovstal şi Mariupol”, printre care 108 militari din regimentul Azov, au fost schimbaţi, a spus el. „Vom face totul pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în captivitate în Rusia„, a promis Volodimir Zelenski, potrivit căruia printre prizonierii schimbaţi se numără şi femei însărcinate.

Zece prizonieri de război străini – cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat – al căror transfer din Rusia în Arabia Saudită mai devreme în cursul zilei, ca parte a unui schimb între Moscova şi Ucraina a fost anunţat de diplomaţia saudită, fac parte din acest schimb, potrivit preşedintelui Zelenski.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaşa oţelărie Azovstal, la Marea Azov, s-au predat forţelor ruse între 16 şi 20 mai, după trei luni de lupte intense, reaminteşte AFP.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă