Ucraina i-a retras acreditarea ambasadorului Iranului la Kiev după ce armata rusă a folosit drone livrate de Teheran

24 septembrie 2022, 10:29

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Astăzi, armata rusă a folosit drone iraniene pentru loviturile sale asupra regiunii Dnipropetrovsk și Odesa. Am instruit Ministerul Afacerilor Externe să reacționeze ferm la acest fapt. Ca răspuns la un astfel de act neprietenos, partea ucraineană a decis să îl priveze pe ambasadorul Iranului de acreditarea sa și, de asemenea, să reducă semnificativ numărul personalului diplomatic al ambasadei iraniene de la Kiev.

Forțele de apărare aeriană din Ucraina au transmis că au doborât pentru prima dată o dronă de atac iraniană Mohajer-6.

În urma atacurilor cu dronele kamikaze iraniene asupra portului din Odesa, o persoană a fost ucisă. Ucraina susţine că 3 drone au fost lansate dinspre Marea Neagră asupra oraşului Odesa. Două au lovit portul, iar una a fost doborâtă de apărarea de coastă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite