UE oferă 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusului
22 Iulie 2020, 16:33
(actualizat 22 Iulie 2020, 16:35)

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, că va confinanța cu 100 de milioane de euro o cerere de propuneri lansată de Coalița pentru Inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariției unei epidemii (CEPI) pentru dezvoltarea rapidă de vaccinuri împotriva coronavirusului.

Sprijinul UE face parte din angajamentul Comisiei de a investi 1 miliard de euro din programul Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare. Cercetarea și inovarea sunt necesare urgent pentru a dezvolta teste de diagnosticare, tratamente, vaccinuri și alte instrumente de prevenire care să combată răspândirea coronavirusului, anunță CE.

„Avem nevoie de tratamente și vaccinuri eficiente pentru a elimina pericolul cauzat de coronavirus. De aceea, suntem mândri să susținem eforturile CEPI de dezvoltare rapidă a celor mai promițătoare potențiale vaccinuri”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Prin sprijinul acordat CEPI în cadrul programului Orizont 2020 se vor finanța activități de cercetare și inovare, dar nu și fabricarea de vaccinuri.

CEPI reprezintă un parteneriat global creat în 2017 în scopul dezvoltării de vaccinuri menite să prevină apariția unor epidemii viitoare.

Sursa: Mediafax