UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva regimului Lukaşenko şi aşteaptă noi alegeri în Belarus

Uniunea Europeană steag
Uniunea Europeană steag
2 octombrie 2020, 15:27

„Consiliul European condamnă violenţa inacceptabilă a autorităţilor din Belarus împotriva protestatarilor paşnici, precum şi acţiunile de intimidare şi arestările arbitrare efectuate după scrutinul prezidenţial, al cărui rezultat nu îl recunoaşte”, subliniază liderii statelor UE şi ai instituţiilor comunitare în declaraţia adoptată la summit.

„Consiliul European susţine deplin dreptul democratic al poporului din Belarus de desemna preşedintele prin noi alegeri corecte şi democratice, fără ingerinţe externe. Consiliul European le cere autorităţilor din Belarus să oprească actele de violenţă şi reprimare, să elibereze toţi deţinuţii politici, să respecte libertatea presei şi a societăţii civile şi să iniţieze un dialog naţional integrant. Consiliul European este de acord să fie impuse măsuri restrictive şi cere Consiliului UE să adopte decizia fără întârziere. De asemenea, Consiliul European încurajează Comisia Europeană să pregătească un plan complet de susţinere economică a unui Belarus democratic”, conform concluziilor summitului.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite