Ultimele negocieri pentru listele de candidaturi la alegerile parlamentare
21 Octombrie 2020, 20:55
(actualizat 26 Octombrie 2020, 19:56)

Partidele se pregătesc de bătalia decisivă din acest an electoral, alegerile parlamentare. Formațiunile politice care intră în competiție au termen până joi, 22 octombrie, la miezul nopții, să depună listele pentru noul Parlament, la birourile electorale. Scrutinul pentru alegerea celor aproape 500 de senatori și deputați urmează să aibă loc pe 6 decembrie.

Ludovic Orban deschide lista candidaților liberali pentru circumscripția electorală București. Îl urmează miniștrii Violeta Alexandru și Florian Cîțu, dar și Monica Anisie, care candidează și ei pentru un loc de parlamentar în viitorul legislativ. De altfel, toți miniștrii cabinetului Orban se regasec pe liste, cu două excepții, Bogdan Aurescu și Marcel Boloș.

Orban a fost alături și de candidații liberali de Argeș la depunerea listelor. Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator și ministru în guvernele Ponta, Grindeanu și Tudose candidează pentru un post de parlamentar liberal.

PSD a depus lista candidaților pentru București, dar social-democrații mai au de verificat candidații din 15 județe. Conducerea partidului a impus un criteriu sever de selecție.

Alianța USR PLUS a depus la Biroul Electoral Central lista cu semnăturile susținătorilor pentru alegerile parlamentare. Speră să obțină un rezultat foarte bun care să îi legitimeze să facă parte din următorul guvern al României. Alianța a strâns aproape 260.000 de semnături.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare expiră pe 22 octombrie. Iar în două săptămâni se dă startul campaniei electorale care se va desfășura preponderent online. Scrutinul e programat pe 6 decembrie, iar alegerile pentru desemnarea parlamentarilor din diaspora vor avea loc în două zile, 5 și 6 decembrie.