Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un zid al Cetății Devei, unde se urcase pentru a face o fotografie

1 mai 2017, 13:34

Bărbatul şi prietena lui se aflau în excursie la cetatea Devei. La un moment dat, el a dorit să facă fotografii într-o zonă a cetăţii, interzisă publicului. Ca să ajungă acolo, s-a căţărat pe nişte stânci, iar apoi pe zidul cetăţii. S-a dezechilibrat însă şi a căzut de la o înălţime de peste 4 metri.

Tânărul s-a stins pe loc sub ochii îngroziţi ai prietenei. Medicii SMURD sosiţi imediat la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.

În mod normal, accesul pe cetatea Devei se face până la orele 20. Unii turişti urcă însă pe jos pe alte trasee, la orice oră. Administratorul cetăţii spune că nu poate să îi urmărească pe toţi cei care urcă în cetate.

Poliţia a început cercetările în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Trupul tânărului a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, pentru efectuarea necropsiei.

 

 

Cetatea Devei e în administrarea Primăriei şi a fost redeschisă anul trecut, după un amplu proces de restaurare. Mai există însă zone în care se lucrează şi unde vizitatorii nu au voie să meargă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite