Un tânăr a murit la Festivalul Saga după ce ar fi consumat droguri, iar mai mulţi petrecăreţi au avut nevoie de asistenţă medicală. Unii au ajuns la spital în stare gravă. Este bilanţul a două nopţi de distracţie pe muzică electronică în care unii participanţi şi-au pus vieţile în pericol. Organizatorii au înăsprit controalele mai ales că în această seară sunt aşteptate pe Arena Naţională alte câteva mii de persoane.
Trei persoane au avut nevoie de intervenția medicilor în prima seară a festivalului SAGA. Acestea au fost duse la spital de urgență, din păcate una a intrat în stop cardiorespirator, iar medicii nu au mai putut să o salveze.
Decesul a fost constatat în salvare, în drum spre spital. Petrecăreții au început să se simtă rău în timpul concertului. De vină ar fi fost nu doar euforia momentului, ci și consumul de substanțe interzise, spun surse medicale.
Într-un comunicat, organizatorii SAGA fac referire la evenimentele regretabile din prima noapte de festival și spun că au luat toate măsurile pentru ca distracția participanților să fie fără incidente.
MĂSURI SPORITE DE SECURITATE LA SAGA FESTIVAL
Aseară, voluntarii au controlat fiecare persoană, iar jandarmii însoțiți de câini special antrenați pentru depistarea drogurilor s-au plimbat printre petrecăreți.
AGENȚIA ANTIDROG VREA SĂ DESCURAJEZE CONSUMUL DE SUBSTANȚE INTERZISE
Ca să descurajeze consumul de substanțe interzise la Festival, Agenția Antidrog și-a instalat un cort unde le oferă participanților o experianta virtuală a ceea ce înseamnă consumul de droguri, dar și care sunt urmările.
Iulian Frânghie - asistent social în cadrul Agenției Naționale Antidrog: Le arătăm tinerilor și nu numai efectele consumului de droguri prin intermediul ochelarilor încercând să promovăm păstrarea unui stil de viață și a unei distracții sănătoase fără consumul de alcool și de droguri.
Consumul de substanțe interzise suprasolicită organismul, iar riscul de deces e crescut, atrag atenția medicii.
Radu Țincu - medic primar toxicolog: Toate aceste substanțe stupefiante nu fac altceva decât să creeze o falsă realitate. Cocaina, amfetaminele, metamfetaminele sunt substanțe care generează o energie inepuizabilă, o falsă senzație de energie, în care organismul este suprasolicitat. Avem substanțele deprimante ale sistemului nervos central, care în asociere cu alcoolul predispun la apariția stărilor de comă.
Zeci de mii de persoane din toate colțurile lumii au venit pe Arena Națională că să asculte muzică electronică.
Festivalul SAGA se încheie mâine dimineață.