Unde sunt roboții? Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii “Europa Mea”

În general, pe mine discursul despre avântul AI în societate mă trimite cu gândul la două domenii și două probleme, fiecare cu câte una. Prima ar fi construcția de uriașe baze de date și etica din spatele utilizării lor. Cazul pe care îl aduc eu în discuție de fiecare dată nu este Facebook și Cambridge Analytica. Nu. Eu amintesc de Estonia și faimosul lor E-Government, atât de invidiat de atât de multă lume. Pe scurt, pentru cei care nu știu despre ce e vorba. Atunci când ți se naște copilul, nu ai treabă la Starea Civilă. Completezi un formular online pe mobil și îi dai plodului un nume. Nu ți se eliberează niciun certificat de naștere. Pur și simplu, din acel moment, se creează undeva în mai multe servere, un soi de alter ego cibernetic care îți va însoți copilul toată viața. Atunci când face vârsta de grădiniță, primești un SMS care te informează că mai ai o lună la dispoziție pentru a alege una dintre cele trei grădinițe din attach-ul cu recomandări prin cartier. Dai un click și ai rezolvat. Evident, dacă vrei să pierzi timpul să vizitezi grădinițele, nu ai decât. La șapte ani, alt SMS. Copilul trebuie dat la scoală. Alte trei recomandări în attach. Între timp, ți se aduce aminte, cuviincios, când ar fi timpul pentru vaccinurile obligatorii și ți se face programarea la cabinetul potrivit. Evident, fișa medicală se construiește, în timp, fară ca tu să iți aduci vreo contribuție. Se adună acolo gripele, răcelile, toate diagnosticele medicului pediatru. Așa a apărut și ideea Tele-Medicinei, doar pe baza fisei medicale din server.

Entuziaștii cibernetizării sunt înnebuniți de plăcere gândind că medicii nu vor mai fi necesari. Eu le reamintesc o vorba de la Hipocrate: “Nu există boli, există bolnavi”. În fine, copilul ajunge la școală. I se urmăresc progresele într-ale învățării. Duminica, ieși cu el pe lângă oraș, la pădure și lac. Primești SMS: “Dacă doriți să pescuiți, vă costă atât pe oră, speciile protejate sunt X și Y, găsiți momeală de vânzare și undițe de închiriat la 300 de metri de locul unde vă aflați”. Nu știu alții cum sunt (cel care ne povestea, estonian de origine moldovenească fiind, era super încântat), dar pe mine traiul într-o asemenea societate m-ar speria la culme! Da, nu există birocrație, da, nu există cozi la Evidența Populației sau la ANAF, da nu ai cui să dai ciubuc. Totul se mișcă prin 10-12 sisteme gigantice de servere, impecabil (zicea moldoveanul) protejate prin algoritmi imposibil de spart de către hackeri. Serverele sunt administrate de firme particulare independente.

Personal, îi invidiez pe estonieni. Au încredere în incoruptibilitatea absolută (dar AB-SO-LU-TĂ) a oricărui politician local, de azi până în vecii vecilor. Au încredere că niciodată, niciun om politic (sau grup de oameni politici) nu vq dori puterea, dincolo de legi, dincolo de Constituție, dincolo de reguli. Au încredere că vreun Cambridge Analytica nu își va găsi în veci clienți în tara lor.

În rest, atunci când e vorba de etica AI, toată lumea se gândește la recunoașterea facială, la “minunile” pe care le reușesc chinezii. Aici îi prind mereu pe Alec Mironov și pe doamna Paul Vass. România este în Europa, România a trecut printr-o experiență dictatorială traumatizantă iar Europa este mult prea obsedată de drepturile omului și de datele cu caracter personal pentru a lăsa fară reglementări un asemenea domeniu. Mi se răspunde cu un gest de lehamite, vrând a zice: “Eh, Europa își pierde vremea cu reglementări peste reglementări și pierde cursa tehnologică”. Așa o fi, or avea și ei dreptate.

Am zis că sunt două domenii la care mă gândesc când vine vorba despre AI. Celălalt este, pur și simplu, robotizarea. Eliminarea a zeci, poate sute de meserii practicate de oameni și trecerea lor în sarcina roboților. Mantra partizanilor robotizării este: “Orice activitate repetitivă, care nu presupune creativitate, va fi realizată de roboți”. Un exemplu simplu ar fi casierii de bancă. Ei vor fi înlocuiți de ATM-uri sau online banking (fie vorba între noi, procesul este în plină desfășurare). Alde fanii roboților merg până la a propovădui dezvoltarea rapidă a nano-chirurgiei și dispariția medicilor umani. Rezultatul ar fi ca, în deceniul următor vom asista la o tranziție dramatică pe piața muncii, cu enorm de mulți oameni marginalizați și fară șanse, cu apariția unui “digital divide” (handicap digital) între o națiune și alta. Până una-alta, acum la vreme de pandemie fiind, constat următoarele…

Nici măcar educația online nu a fost vreun succes. Lasă România, cu profesori care nu știu să deseneze un PPT. Concluzia pedagogilor prin toată Europa a fost că interacțiunea elev-profesor, în persoană, în cadrul clasei, cu relațiile sociale dintre elevi, este esențială pentru un transfer eficient de cunoștinte. De fapt, ce e nou? A progresat vreodată societatea umană doar din citit, fară o vorbă unul cu altul, față în față?

Diplomația online este un eșec sadea, recunoscut de toți liderii lumii. Iaca pe cei europeni. Obligați fiind să țină Consilii ale UE în format online, au marcat eșec după eșec. Lipsiți fiind de interacțiunea socială directă, de privirea ochi în ochi, de body language, de nuanțele discursului, liderii europeni nu mai sunt politicieni. Sunt un fel de corporatiști cu funcții publice înalte, practicând o comunicare de avarie.

În ceea ce privește industria de varii feluri și ramuri, trebuie să cauți adânc până la a găsi zone apte robotizării. De exemplu, HORECA. Domeniu cu multe procente din PIB în multe țări ale lumii. “Vă urez o seară plăcută în restaurantul nostru în care toți chelnerii sunt roboți, vă aduc mâncarea de la bucătărie la masă.” Yummy! Să mai luăm un exemplu, pe aproape. Industria alimentară. Pai, zic eu, în Europa, nici poveste. Noi trăim pe continentul în care la preț sunt brânzeturile și mezelurile fine, cu denumiri de regiune protejată. Nu degeaba avem un comisar care se ocupă cu promovarea “modului de viață european”. Roboții nu au ce căuta între Rocheforturi și Jamonuri, asta e clar! Dacă urcăm în amonte, ajungem în agricultură. Aici se poate. Au apărut sisteme de câte șase combine care merg conduse de un  singur “informatician tractorist”, în funcție de datele care vin, prin GPS, din satelit. Dar asta e tot și se poate aplica în ferme de la 20-30.000 de hectare în plus. Care ferme sunt rare în UE. În rest, sparanghelul se culege tot cu mâna, chiar și în cea mai industrializată țară a Europei și a lumii.

Gata. Închei. Acum, la vreme de molimă, cu toate cele schimbări care se vor petrece pe piața muncii, am impresia că exact robotizarea și computerizarea vor fi cele mai puțin importante elemente de luat în calcul. Nu de alta, dar Europa nu e China iar robotul, surprinzător, nu este așa folositor cum pare, tocmai când am avea mai mare nevoie de el, la necaz.