Universitatea lui George Soros îşi transferă cea mai mare parte a activităţilor de la Budapesta la Viena
04 Decembrie 2018, 15:29 (actualizat 04 Decembrie 2018, 16:10)
(actualizat 04 Decembrie 2018, 16:10) | Știrile TVR

Filantropul american George Soros îşi mută universitatea de la Budapesta la Viena, după un an şi jumătate de conflict cu guvernul ungar condus de Viktor Orban.

După ce autorităţile ungare au schimbat legislaţia privind instituţiile de învăţământ, Universitatea Central Europeană, fondată de Soros, nu mai poate funcţiona la Budapesta şi mare parte din activităţi vor fi transferate la Viena.

Între Soros şi premierul maghiar Viktor Orban se dă o luptă de aproape doi ani.

Orban îl acuză pe Soros de complot pentru distrugerea civilizaţiei europene prin inundarea continentului cu imigranţi.