Universităţile din străinătate şi-au prezentat ofertele pentru elevii din România

20 februarie 2017, 09:55

Cristina predă olandeză şi engleză peste hotare. A venit însă acasă, în România cu gândul la generaţiile viitorului. Vrea să convingă studenţii români că merita să îşi continue studiile la universităţi din afară. Dacă sunt silitori, universitatea pe care o reprezintă Cristina e dispusă chiar să treacă şi peste o medie mai mică la Bacalaureat.

Viaţa de student la universităţile din afară nu seamănă uneori cu pozele din pliante. Sau cu miturile din auzite.

Sunt ţări în care studiile se fac gratuit, aşa cum este Olanda. În altele însă, pentru educaţie se plăteşte. Iar sumele pot ajunge chiar 10 mii de euro pe anul de studiu în Marea Britanie. Există însă şi soluţii. Prin programul Erasmus viitorii studenţi pot lua împrumuturi de la până 23.900 de lire.

Numărul mare al universităţilor care au venit la târg anul acesta a făcut ca ofertele să fie variate: De la studii în mediul afacerilor până la informatică, genetică sau psihologie. Decizia se ia însă greu: uneori cu părinţii lângă şi în funcţie de gusturi.

Studenţii care au venit anul acesta la târg au putut să vadă prin intermediul unor ochelari virtuali, exact cum arată universităţile la care doresc să studieze.

Cel mai mare târg educaţional din România se va muta în zilele următoare în provincie. E rândul studenţilor din Craiova şi Constanţa să caute un loc bun de studiu în afară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite