Valeriu Gheorghiţă: Dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă pentru vaccinare

Valeriu Gheorghiţă
Valeriu Gheorghiţă
24 august 2021, 15:21

„Activitatea de vaccinare în unităţile de învăţământ – preocuparea noastră de bază este aceea de a creşte accesul la vaccinare al tuturor celor care doresc să se vaccineze şi aici mă refer la copiii eligibili, cu vârstă de peste 12 ani, însă, în acelaşi timp, vor avea posibilitatea să se vaccineze şi cadrele didactice, personalul din învăţământ, precum şi aparţinătorii copiilor – părinţi, bunici, cei care locuiesc la aceeaşi adresă”, a spus Gheorghiţă la o conferinţă de presă.

El a menţionat că vor fi cu siguranţă unităţi de învăţământ unde se vor putea organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care să funcţioneze pe perioada în care există persoane care doresc să se imunizeze.

„Ne dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă şi unitatea de învăţământ, periodic, să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabileşte un interval orar, o zi într-o săptămână, fie spre sfârşitul programului, se identifică spaţiul unde se poate organiza activitatea de vaccinare şi repet, după cum ştim, minorii care au nevoie să fie însoţiţi de unul dintre aparţinători, de reprezentanţi legali, părinţi sau tutore se pot prezenta şi pot să fie vaccinaţi împreună cu cei din familie”, a spus Gheorghiţă.

El a precizat că este foarte important să se promoveze conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, tocmai pentru că există riscul, în cazul în care un copil se infectează, să transmită virusul celor din familie cu care intră în contact şi în cazul în care sunt persoane vulnerabile evoluţia poate să fie nefavorabilă, cu cazuri cu severitate crescută.

„De altfel, sunt studii publicate care ne arată că, de pildă, familiile care au copiii preşcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăvire prin COVID-19, iar cei care au copii şcolari din clasele primare în sus a un risc de 20%-25% mai mare să înregistreze cazuri în interiorul familiei”, a explicat preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a arătat că se confirmă faptul că transmiterea există atât de la părinţi sau bunici la copii, dar şi invers, aşa încât vaccinarea este principala modalitate prin care se poate limita răspândirea virusului, numărul de cazuri de îmbolnăviri, alături de respectarea celorlalte măsuri de prevenţie, cea mai importantă fiind masca de protecţie şi respectarea măsurilor de igienă individuală.

„De asemenea, în unităţile din învăţământul universitar, în campusurile studenţeşti avem în vedere organizarea unor cabinete de vaccinare, acolo unde sunt unităţile locative pentru studenţi fiind un număr mare, accesibilitatea va fi mult mai uşoară în felul acesta. Şi nu este nevoie, evident, de prezenţa unui aparţinător, ţinând cont că vorbim de persoane de peste 18 ani. De asemenea, un aspect important este legat de partea de informare în ceea ce priveşte beneficiile şi importanţa vaccinării”, a mai declarat Gheorghiţă.

El a adăugat că, împreună cu Ministerul Educaţiei, vor fi desfăşurate, începând cu luna septembrie, acţiuni de informare online în cadrul şedinţelor cu părinţii, în care reprezentanţi din direcţiile de sănătate publică sau din corpul medical din fiecare judeţ vor fi prezenţi şi vor răspunde întrebărilor pe care părinţii şi cadrele didactice le pot avea în legătură cu vaccinarea.

„Cred că aceste şedinţe cu scop informativ până la urmă aduc beneficii importante, atât în rândul elevilor, în rândul copiilor eligibili, dar şi în rândul aparţinătorilor, părinţi, bunici, cadre didactice, care pot în felul acesta să afle informaţiile de care au nevoie pentru a fundamenta decizia legată de vaccinare”, a mai spus Gheorghiţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite