Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea cu schema completă reduce de cel puţin 20 de ori riscul de deces

Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță
20 octombrie 2021, 12:58

„În momentul de faţă, cel mai bun tratament împotriva COVID-19 este vaccinarea. Nu avem altă soluţie. (…) Vaccinarea cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puţin 20 de ori. Nu există niciun medicament care să facă acest lucru în momentul de faţă pentru COVID-19. Persoanele de peste 60 de ani au risc de o sută de ori mai mare să moară din cauza COVID-19, comparativ cu cei din grupa de vârstă 16-39 de ani”, a susţinut medicul militar la evenimentul de lansare a Forumului Român Pro-Vaccinare.

Potrivit acestuia, există o mişcarea anti-vaccinare pentru că „mişcarea pro-vaccinare este timidă”.

„Pot să vă spun că, uitându-mă la datele legate de vaccinare în România în general şi pe programe de vaccinare, faptul că astăzi sunt peste 6 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză în România, în raport cu situaţia României, este un succes. În raport cu ce se întâmplă în celelalte ţări europene şi cu nevoia şi obiectivele pentru care am fi putut să le atingem, evident că nu putem vorbi în aceiaşi termeni, dar gândindu-ne că într-un sezon gripal se vaccinează aproape 10-15% din populaţie, în pandemia de gripă AH1N1 vreau să vă spun că în campania de vaccinare s-au vaccinat maxim 3 milioane de persoane. (…) Această mişcare anti-vaccinare există tocmai pentru că mişcarea pro-vaccinare este timidă şi nu şi-a făcut aşa cum trebuia treaba până în acest moment, pentru că altfel efectul mişcării anti-vaccinare ar fi fost limitat”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

El a făcut referire şi la situaţia în care unele cadre medicale nu doar că nu au recomandat vaccinarea anti-COVID, ci chiar au fost „vehement împotriva vaccinării”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia