Varianta indiană a coronavirusului a fost detectată în Grecia

Steag Grecia
Steag Grecia
25 aprilie 2021, 17:21

Organismul naţional de sănătate publică (Eody) a subliniat într-un comunicat că „un eşantion pozitiv (…) al variantei dominante în India” a fost detectat „la o femeie străină, de 33 de ani, care locuieşte în Attica şi care făcuse o călătorie în Dubai pe 4 aprilie”.

„Acesta este primul caz al variantei indiene detectat în Grecia”, a declarat pentru AFP o sursă din Ministerul grec al Sănătăţii, sub acoperirea anonimatului.

Eody a precizat că, atunci când a părăsit Dubaiul, femeia a prezentat un „test PCR negativ”.

Cazul a fost detectat în timpul testării masive efectuate de către serviciile sanitare, a indicat în comunicat Eody.

Femeia prezenta simptome, însă nu a fost spitalizată. În prezent, „simptomele au dispărut, iar perioada de carantină s-a încheiat”, se arată în acelaşi comunicat.

„Tulpina B.1.617.1 a fost izolată şi provine din Maharashtra, statul indian în care varianta a fost pentru prima dată cunoscută sub acest nume”, se arată în comunicat.

Sistemul de sănătate indian este copleşit de un nou val de infecţii atribuite parţial acestei variante de coronavirus.

Uniunea Europeană va oferi Indiei asistență sanitară de urgență. Spitalele nu mai au paturi, oxigen şi nici medicamente vitale. Der Spiegel: armata germană a primit ordin să organizeze aprovizionarea cu oxigen

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite