Viață în centrele de refugiat. Imigranții riscă tot ca să ajungă în Europa

14 octombrie 2017, 12:08

În fiecare seară, în zona centrală a Romei, se deschid porțile așezământului de caritate Intersos.

O parte din cei 65 de mii de refugiați minori primesc aici o masa caldă.

Mamadu Bassir are doar 17 ani. A fugit din Guinea anul trecut și a ajuns în Italia. A fost un drum greu și n-ar fi supraviețuit dacă paza de coasta nu i-ar fi aruncat un colac de salvare. Era în apa rece a Mediteranei și nu știa să înoate.

Mamadu are doar 17 ani și o experiență traumatizantă deja în spate. Ca el sunt mulți dintre copiii care au norocul să ajungă într-un centru de primire din Italia sau alt stat European.

Avocații specializați îi ajută să intre în legalitate, adică să poată munci sau merge la școală.

Italia este un caz fericit pentru că acum 4 luni Parlamentul a aprobat o lege care îi protejează pe refugiații minori.

Chiar și așa, mii de adolescenți ajung pe mana traficanților sau sunt exploatați să muncească în condiții mizere pe mai nimic.

Syed Hasnain, are 28 de ani și e din Afganistan. Acum 10 ani, de frica talibanilor că îl vor lua la război, mama lui l-a trimis in Europa. Acum, Syed ajută adolescenții ca Bassir.

Centrul Intersos e deschis din 2011. Pentru că în ultimii ani numărul copiilor și al adolescenților care au ajuns singuri în Europa e tot mai mare, la periferia Romei s-a mai deschis un adăpost cu 4000 de paturi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite