Vicepreşedinta Dumei de Stat ruse, Anna Kuzneţova, a vizitat regiunea ucraineană Herson, aflată sub ocupaţie

Anna Kuznețova
Anna Kuznețova
14 mai 2022, 09:35

Deputata a discutat despre necesităţile de asistenţă socială şi medicală ale populaţiei locale, aprovizionarea cu alimente şi produse pentru copii, arată sursa citată.

„Suntem gata să acordăm orice fel de asistenţă”, a spus Kuzneţova, mamă a şapte copii, căsătorită cu un preot ortodox.

Reuters reaminteşte că au mai existat câteva ştiri confirmate despre vizite ale unor înalţi oficiali ruşi în zone ocupate din Ucraina, de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie.

Rusia a anunţat în aprilie că deţine controlul asupra întregii regiuni Herson, care ar putea fi anexată. Kremlinul afirmă că populaţia va fi cea care decide dacă doreşte aderarea la Rusia. În regiune au avut loc şi câteva proteste locale împotriva ocupaţiei ruse. Oraşul Herson este un port important la Marea Neagră, iar regiunea constituie o parte a legăturii terestre între peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite