Victime ale traficului de carne vie. O adolescentă de clasa a VIII-a a fost răpită și forțată să se prostitueze timp de aproape un an

11 aprilie 2019, 20:45

Scăpată de chinul la care au supus-o un an traficanții de carne vie, tânăra de 15 ani este acum în siguranță. S-a întors acasă, la familie. Iar tatăl său se teme să vorbească despre cele întâmplate.

Fata le-a povestit anchetatorilor cum a fost răpită, bătută și obligată să se prostitueze. La un moment dat, a reușit să fugă, dar traficanții au găsit-o repede.

Aceeași soarta au avut alte 5 tinere. Polițiștii și procurorii DIICOT le-au găsit pe toate la perchezițiile făcute în apartamente închiriate de membrii rețelei. Au reținut 12 persoane acuzate de trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate și trafic de persoane.

Anchetatorii au aflat că, pentru a găsi clienți, liderul grupării, un individ condamnat în trecut pentru trafic de minori, dădea anunțuri la mica publicitate. Tarifele variau între 100 și 250 de lei.

Clienților li se spunea telefonic să vină într-o intersecție din apropierea Bulevardului Unirii. Aici, bărbații mai dădeau un telefon și o voce le indica blocul, scara, etajul și apartamentul la care trebuie să ajungă.

Cele șase tinere salvate din mâinile proxeneților încep acum o nouă luptă, cea de reabilitare psihică și socială.

Psihologii avertizează, însă, că astfel de traume nu dispar niciodată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite