Victorie fără emoții pentru CSM București în Liga Campionilor, 25-19 cu Ferencvaros

CSM București
CSM București
18 octombrie 2020, 19:13

CSMB a reuşit a treia sa victorie, în patru meciuri jucate în grupă, la capătul unui meci cu multe greşeli şi ratări de ambele părţi.

La CSM a revenit Cristina Neagu, după ce a fost absentă o perioadă din cauza infectării cu COVID-19.

Ferencvaros a fost mai bună în prima parte a meciului şi a condus cu 4-1, dar CSMB a egalat, 4-4. Oaspetele au avut avantaj în continuare, 6-4, 7-5. ”Tigroaicele” au condus prima oară în min. 25, cu 9-8, iar la pauză aveau avantaj de două goluri, 12-10.

CSM Bucureşti a dominat repriza secundă, în ciuda unei perioade de circa 8 minute fără gol, câştigând clar, cu 25-19.

Pentru CSMB au marcat Siraba Dembele Pavlovic 9 goluri, Cristina Neagu 6, Barbara Lazovic 5, Crina Pintea 2, Gabriela Perianu 1, Laura Moisă 1, Bianca Bazaliu 1.

Golurile echipei adverse au fost reuşite de Angela Malestein 5, Alicia Stolle 4, Zita Szucsanszki 4, Aniko Kovacsics 3, Greta Marton 2, Julia Behnke 1.

Au arbitrat portughezele Marta şi Vania Sa, iar delegat EHF a fost românul Constantin Din.

În celelalte meciuri din grupă, sâmbătă, Rostov pe Don a învins-o pe Metz Handball cu 30-26, iar RK Krim Mercator Ljubljana a trecut de SG BBM Bietigheim cu 28-26. Duminică, Team Esbjerg şi Vipers Kristiansand au remizat, 27-27.

În clasament, pe primul loc se află Vipers Kristiansand, cu 7 puncte (4 jocuri), urmată de Rostov pe Don, 7 p (4 j), 4. CSM Bucureşti, 6 p (4 j), Metz Handball, 4 p (4 j), Team Esbjerg, 3 p (4 j), RK Krim Mercator Ljubljana, 3 p (4 j), FTC-Rail Cargo Hungaria, 2 p (3 j), SG BBM Bietigheim, 0 p (5 j).

În etapa următoare, CSM va juca în deplasare cu echipa germană SG BBM Bietigheim, pe 25 octombrie.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite