VIDEO. Eurovision 2022: Kalush Orchestra va merge în turneu în Europa pentru a strânge bani pentru armata ucraineană

Kalush Orchestra va merge în turneu în Europa pentru a strânge bani pentru armata ucraineană
Kalush Orchestra va merge în turneu în Europa pentru a strânge bani pentru armata ucraineană
17 mai 2022, 15:39

După ce au câştigat Eurovision 2022 sâmbătă seară în oraşul italian Torino, cu piesa „Stefania”, membrii trupei Kalush Orchestra au spus că această victorie „este pentru fiecare ucrainean”.

Solistul principal al formaţiei ucrainene, Oleg Psiuk, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă televizată din oraşul Lviv, vestul Ucrainei, că trupa va anunţa în curând pe Instagram unde va merge în turneu.

„La fiecare spectacol vom colecta fonduri pentru nevoile armatei ucrainene”
, a spus el.

Psiuk a afirmat că speră ca Ucraina să găzduiască ediţia Eurovision 2023 şi le-a mulţumit apărătorilor combinatului siderurgic Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol, pentru curajul de a rezista atât de mult timp.

Circa 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, s-au predat forţelor ruse, însă un consilier prezidenţial ucrainean a declarat că rezistenţa lor a schimbat cursul războiului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite