VIDEO Incendiu la New Delhi, soldat cu cel puțin 27 de morți

Incendiu în New Delhi
Incendiu în New Delhi
13 mai 2022, 23:07

„Focul a fost stins. Numărul total al morţilor este de 27. Operaţiuni de căutare sunt în curs”, a indicat un responsabil al pompierilor.

Sunil Choudhary, şef adjunct al pompierilor din Delhi, a avansat un bilanţ de 26 de morţi, în scădere cu o victimă.

„Peste 25 de persoane sunt rănite, inclusiv cele care au sărit din clădire”, a indicat Choudhary.

Etajul al treilea al imobilului nu a fost încă cercetat şi acolo ar putea fi descoperite alte cadavre, a informat canalul de televiziune CNN-News18, citând un pompier.

Peste 40 de persoane au suferit arsuri şi au fost spitalizate, potrivit presei. Între 60 şi 70 de persoane au fost salvate din clădire.

Incendiul s-a declanşat la primul etaj, într-un imobil comercial cu 4 etaje din vestul New Delhi. La etajul respectiv se aflau birourile unei întreprinderi de fabricare a camerelor de supraveghere şi a routerelor, a transmis NDTV, citând un responsabil al poliţiei.

Treizeci de maşini ale pompierilor şi ambulanţe au înconjurat clădirea.

Times of India a indicat că proprietarul imobilului a fost reţinut.

Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor deficitare în sectorul construcţiilor şi a nerespectării regulilor de securitate.

Capitala indiană, cu 20 milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu un val de căldură. Temperaturile ajung și la 46 de grade Celsius.

Premierul Narendra Modi a prezentat pe Twitter condoleanţe rudelor victimelor. „Sunt extrem de întristat de pierderea de vieţi umane din cauza unui incendiu tragic la New Delhi. Gândurile mele se îndreaptă spre familiile îndoliate. Doresc o grabnică însănătoşire celor răniţi„, a scris Modi.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite