VIDEO Președintele SUA, Joe Biden, îl avertizează pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare sau chimice în Ucraina: "Nu o face. Nu o face!"
Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin să nu folosească armele chimice sau nucleare în Ucraina. Avertismentul, un extras din emisiunea 60 Minutes care va fi difuzată duminică pe CBS, a fost dat publicității în avans.
"Nu o face. Nu o face. Nu o face. Vei schimba războiul așa cum nu a mai fost văzut vreodată de la Al Doilea Război Mondial" a răspuns Joe Biden, întrebat ce i-ar spune președintelui Vladimir Putin dacă acesta s-ar gândi să folosească arme nucleare tactice sau arme chimice.
Rusia "ar deveni şi mai mult paria în lume, mai mult decât a fost vreodată", a avertizat Biden.
În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasi-imobilă de la începutul verii, notează AFP.
În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina.
VEZI și Nimeni nu-l înduplecă pe Putin. Liderul de la Kremlin: Obiectivul Rusiei în Ucraina nu s-a schimbat. Operaţiunile noastre ofensive în Donbas nu s-au oprit, avansează într-un ritm lent. Planul nu necesită schimbare
Putin a făcut aceste declarații după ce tocmai îi spusese premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina.
"Din păcate, pur şi simplu partea adversă - liderii Ucrainei - a refuzat orice proces de negociere şi a indicat că vrea să-şi atingă obiectivele pe cale militară, pe câmpul de luptă", a afirmat Putin în discuția cu Narendra Modi, la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, organizat în Uzbekistan.