Vineri, 13. Semnificațiile negative pentru superstițioși își au temeiul în tradiția creștină și în nenorociri ale istoriei care au avut loc în această zi
Vineri 13 este o zi care le dă bătăi de cap superstițioșilor. Toate întâmplările negative sunt puse pe seama acestei cifre și, nu în ultimul rând, pe unele nenorociri ale istoriei care au avut loc în această zi. O superstiție despre care astrologii spun că ar avea temei atât în tradiția creștină, cât și în unele producții cinematografice de dată recentă.
Majoritatea dintre cei intervievați ne-au spus că nu au nicio superstiție. Psihologii spun însă că lucrurile stau altfel. Mulți nu recunosc, temându-se că ar putea părea vulnerabili.
Kerner Rosner, psiholog: E o dovadă de slăbiciune. Fiecare dorește să fie foarte rațional și foarte sigur pe sine. Atunci când mărturisim că suntem superstițioși, mărturisim că avem tendința de a activa acea parte mistică, religioasă, pe care o invocăm atunci cand suntem intr-o situatie in care puterea noastra este limitata.
Ziua de vineri 13 este, în credința populară, potrivit etnologilor, o zi fatală în care se petrec nenorociri. Fobia de numărul 13 se numește Triskaidekafobie. Multe dintre aceste frici s-au perpetuat și în tradiția populară creștină.
Potopul lui Noe s-ar fi declanșat într-o zi de vineri, Iisus a fost răstignit în zi de vineri, alungarea lui Adam și Eva din Rai a fost tot vineri, iar ziua de execuție a condamnaților la moarte era tot vinerea.
Potrivit numerologilor, 13 ar aduce ghinion pentru că se află în umbra lui 12, văzut ca numărul perfect, pentru că sunt 12 luni ale anului, 12 semne zodiacale, 12 zei ai Olimpului, 12 minuni ale lui Hercule şi tot atâţia apostoli ai lui Iisus.
Mariana Cojocaru, astrolog: În America de exemplu, clădirile nu au etajul 13, în avion nu există locul 13 și tot așa.
O superstiție alimentată și de unele producții cinematografice: Vineri 13 a fost primul film de groază care a venit în România.
Cea mai cunoscută personalitate îngrozită de această zi a fost preşedintele american Franklin D. Roosevelt, care nu a călătorit niciodată într-o zi de vineri 13. Un alt preşedinte al SUA, Woodrow Wilson, a spus că numărul său norocos este 13, însă într-o zi de vineri 13 a suferit un infarct şi a fost la un pas de moarte, în timp ce se afla într-o vizită în Franţa.