Vladimir Putin vede lumea în roz. ”Rusia face față agresiunii economice, financiare și tehnologice a occidentalilor”

7 septembrie 2022, 14:33

Plafonarea prețurilor la energie e o prostie a economiștilor Comisiei Europene a spus liderul de la Kremlin care a adăugat că asemenea măsuri duc Europa în recesiune.

Nu a uitat să vorbească și despre Nord Stream 1 despre care Putin spune că este efectiv închisă, dar că dacă va fi nevoie, Nord Stream 2 va fi pusă în funcțiune.

El a respins acuzațiile potrivit cărora Rusia folosește gazul ca pe o arma energetică precizând că este livrată cantitatea de gaze cerută. Și în general, de la Vladivostok, Putin a anunțat lumea și pe ruși că economia țării e pe plus.

”Rusia face față agresiunii economice, financiare și tehnologice a occidentalilor. Spun clar că este o agresiune, nu am cum să o numesc altfel. Avem rezerve energetice imense gata să satisfacă nevoile celor care sunt pregătiţi să lucreze cu noi. Este o cooperare benefică pentru partenerii noştri, inclusiv statele europene, pentru că gazoductele au fost mereu mai competitive faţă de gazul lichefiat adus de peste ocean, a spus Putin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite