Zece mineri de la cariera gorjeană Roșiuța, în a doua zi de greva foamei
08 Martie 2018, 09:29 (actualizat 08 Martie 2018, 09:40)
(actualizat 08 Martie 2018, 09:40) | Știrile TVR

Zece mineri de la cariera gorjeană Roșiuța au intrat în greva foamei, nemulțumiți de nivelul salariilor, despre care spun că este mai mic decât al unei femei de serviciu din administrație.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia i-a chemat pe protestatari la discuții, însă aceștia au refuzat, în lipsa liderului de sindicat.

Minerii primesc până la 1.700 de lei pe lună, motiv pentru care protestează în fața sediului Complexului Energetic Oltenia și refuză să plece.

Mai mult, spun că vor rămâne acolo pe termen nelimitat.