Zece românce au scăpat din mâinile traficanților de carne vie

29 iulie 2018, 16:49

Cu speranța că vor reuși să câștige mai mulți bani decât în România, 10 femei au căzut victime ale unei grupări conduse de o familie de interlopi din București. Au fost obligate să se prostitueze în Germania, Italia și Spania.

Capii rețelei au fost arestați în urmă cu câtave zile. Anchetatorii au aflat că își duceau victimele inclusiv în case de toleranță din Germania, țară în care practicarea prostituției a fost legalizată.

Autoritățile europene încearcă să-i sancționeze și pe clienții care apelează la serviciile victimelor traficate.

România face parte dintre cele 10 țări din Uniunea Europeană care pedepsește și clientul care apelează la serviciile prestate de victime ale traficanților.

Peste 15 persoane au fost condamnate până acum.

Din 2019, odată cu preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, specialiștii români vor încerca să impună lupta antitrafic pe mai multe paliere.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Șapte persoane reținute pentru trafic de droguri, în Gorj