Zeci de mii de copii ucraineni, deportaţi în Rusia. Unii dintre ei ar fi fost duși în tabere din care nu s-au mai întors niciodată

Copii ucraineni deportați în Rusia
Copii ucraineni deportați în Rusia
5 martie 2023, 14:50

„Sunt aproximativ 13.000 de cazuri confirmate în care copii ucraineni au fost deportați în diferite părți ale Federației Ruse. Avem, de asemenea, informații despre mult mai mulți copii, zeci de mii. Dar nu avem o înregistrare oficială a acestor cazuri… este un genocid pe care Federația Rusă îl desfășoară împotriva națiunii ucrainene. Pentru că răpirea copiilor și transformarea lor în copii de altă naționalitate prin răspândirea lor în Federația Rusă și, de fapt, prin oferirea lor familiilor rusești, este doar o altă dovadă a genocidului care are loc chiar acum în centrul Europei” spune Ivanna Klympush-Tsintsadze.

Klympush-Tsintsadze, președinta Comisiei parlamentare pentru integrarea în UE, a declarat că au reușit să returneze aproximativ 100 de copii ucraineni familiilor lor cu ajutorul grupurilor pentru drepturile omului și al altor organizații.

Vorbind despre modul în care copiii au fost separați de familiile lor, inclusiv despre cazurile în care unii copii au fost chiar adoptați, ea a explicat: Unii dintre ei au trecut prin tabere, unde au fost separați de părinți. Unii dintre ei au fost duși în așa-numitele tabere de vară sau tabere de vacanță pentru o săptămână, departe de părinții lor și apoi nu s-au mai întors niciodată. Unii dintre ei au fost dați deja spre adopție unor familii rusești, ca și cum nu ar fi avut propriile familii în Ucraina.

Klympush-Tsintsadze a adăugat că imaginea completă nu va fi cunoscută până când toate teritoriile ucrainene nu vor fi „eliberate”.

Despre Bahmut, ea a spus că armata rusă a suferit pierderi umane „incredibile”.

“Din păcate, Federația Rusă nu a renunțat la planurile pe care le avea în ceea ce privește Bahmut. Ei continuă să facă presiuni asupra acelui teritoriu ucrainean. Și cred că abordarea pe care armata noastră a folosit-o acolo, menținând acel oraș, este o încercare de epuizare a armatei Federației Ruse, care suferă un număr incredibil de pierderi umane. Presupun că managementul militar ucrainean analizează, de asemenea, posibilitatea de a retrage trupele în cazul în care pierderile forțelor noastre armate devin insuportabile”, a mai declarat preşedinta Comitetului Radei Supreme pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite