Zeci de mii de oameni evacuați și tot atâtea gospodării rămase fără curent electric, în Italia, în urma inundațiilor. În Croația a fost decretată starea de urgență. Apele au produs pagube și în Bosnia și Serbia

18 mai 2023, 18:13

Nu mai plouă, dar pământul este atât de îmbibat, încât o ia la vale. Din fericire, alunecarea de pământ din imagini a avut loc departe de șosea, într-o zonă nepopulată.

Citește și Situaţie dramatică în Italia din cauza inundațiilor. Nouă oameni au murit și mai mulţi au fost daţi dispăruţi. Meteorologii anunţă că ploile torenţiale vor continua

Pe străzile orașului Forli, din provincia Emilia-Romagna, ploaia a stat, dar apele se retrag greu.

Aproape întreaga regiune este sub ape, iar pompierii muncesc neîntrerupt ca să salveze în primul rând oamenii.

– Nu mai puteţi salva nimic?
– Toată căsnicia mea este acolo.

Acolo unde apele s-au retras, au rămas doar lacrimile. Nu mai pot salva mare lucru din ce au avut.

Nello Musumeci, ministrul Protecției Civile: Sunt 24 de municipalităţi inundate şi, din păcate, toate râurile din Emilia-Romagna au ieşi din matcă. În 36 de ore au căzut 200 de mm de precipitaţii, dar în unele zone, 500. Este al doilea val de vreme extremă la doar câteva săptămâni distanţă.

Italia nu este singură țară lovită de potop. În mai multe regiuni din Croația a fost decretată starea de urgență.

Dalibor Bišćan, primar Hrvatska Kostajnica: Nivelul apei scade foarte lent şi toate clădirile pe care le vedeţi, deşi au fost protejate, tot sunt în pericol. Apele vor scădea toată săptămâna. Până nu se usucă străzile, nu putem interveni la clădirile inundate.

Autoritățile spun că situația este sub control, dar meteorologii anunță alte ploi.

Nordul Bosniei este în aceeași situație. Echipele de intervenție fac tot posibilul pentru a-i duce la loc sigur în special pe vârstnici. Din cauza ploilor torențiale, în mai multe regiuni au fost înregistrate și alunecări de teren.

Și localitatea Novi Sad din Serbia a fost lovită de furtună. Câteva persoane au fost rănite și doar 3 persoane au fost evacuate din propriile locuințe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite