Zilele Muzeului Ţăranului. Evenimentul va reuni Festivalul povestirilor de pe Via Transilvanica, expoziții, lansări de carte, ateliere, un târg de icoane şi proiecţii de film

Muzeul Ţăranului Român
Muzeul Ţăranului Român
8 septembrie 2022, 08:34

Tradiţionalul eveniment va reuni expoziţii noi, un festival al povestirilor de pe Via Transilvanica, lansări de carte, ateliere, un târg de icoane şi proiecţii de film.

Joi, în prima zi a evenimentului, de la ora 17,00, MNŢR şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, vernisează, la Sala Tancred Bănăţeanu, expoziţia de scoarţe româneşti „Ţeserea lumii”, care reuneşte câteva dintre cele mai frumoase scoarţe aflate în depozitele celor două instituţii naţionale.

În aceeaşi zi, de la ora 16,00, este programată lansarea cărţii „Retorică vestimentară: cămaşa cu altiţă (Valorificând colecţiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală)”, de conf. univ. dr. Varvara Buzilă, şefa Secţiei Etnografie de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

De asemenea, în cadrul aceluiaşi parteneriat, de joi şi până pe 7 octombrie, trecătorii vor putea vedea în zona de afişare de pe bulevardul Ion Mihalache expoziţia „Arhitectură şi materiale tradiţionale de construcţii”, care cuprinde şapte lucrări pe tematica materialelor de construcţii tradiţionale realizate de studenţii arhitecţi din anii universitari 2020-2022, sub coordonarea lect. dr. arh. Laura-Andreea Dobrescu.

Publicul este aşteptat, în perioada 9 – 11 septembrie, la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, unde va putea descoperi România, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, prin acest eveniment muzeul celebrând, sâmbătă, Zilele Europene ale Patrimoniului.

În parteneriat cu Centrul de Studii Arhitecturale şi Urbane din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, MNŢR va găzdui workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, care se va desfăşura pe 12 şi 13 septembrie, între orele 11,00 şi 15,00, în curtea muzeului.

Pe 13 septembrie, începând cu ora 16,00, la Sala Media, va avea loc conferinţa de lansare a proiectului finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA – Dragă Arhivă, iar pe 14 septembrie, de la ora 18,00, va fi deschisă, la Sala Acvariu, expoziţia meşterului crucer Vasile Marin, din Brebu, judeţul Prahova.

Expoziţia este concepută în completarea Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri, care va avea loc, în acest an, în perioada 16 – 18 septembrie. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite