Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești. Peste 100 de târguri sunt organizate în toată țara, până luni

8 octombrie 2022, 11:42

„Astăzi am satisfacţia reluării unei activităţi care întâmplător a început în octombrie 2019 şi iată că o repunem în planul acesta al împlinirii tot în octombrie, dar din nefericire, după 3 ani. E vorba de a pune în mişcare Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea. Astăzi, aici, se va semna primul contract între Casa de Comerţ şi producătorii agricoli, pentru a pune în mişcare 100 de tone de legume. Felicitări pentru această activitate pe care am avut-o de-a lungul vremii, dar felicitări pentru împlinirea acestui act excepţional pe care astăzi am ţinut neapărat să-l botezăm în curtea Ministerului Agriculturii, aici unde interesul a izvorât şi activitatea s-a desfăşurat pentru a putea fi bine pentru producători agricoli”, a precizat Daea.

El a transmis că, de-a lungul vremii, „Casa de Comerţ Unirea s-a mutilat din punct de vedere juridic”, dar urmează să „pornească la drum”, cu multă muncă şi mult efort.

„N-a fost uşor, extrem de greu, pentru că de-a lungul vremii s-a mutilat şi din punct de vedere juridic această Casă de Comerţ şi a trebuit să lucrăm să o punem în spaţiul juridic şi, evident, să mobilăm structurile de comandă şi de execuţie în aşa fel încât să pornească la drum. Avem aici conducerea societăţii, dar avem aici primul pas pe care trebuie să-l continuăm. Nu va fi uşor. De aceea trebuie multă muncă, multă, mult efort, dar în acelaşi timp foarte mult interes. Sunt sigur că în acest cuplaj al interesului naţional vom găsi soluţiile pentru a reduce importurile, pentru a putea furniza hrană ţării, cultivând-ne terenul, îngrijind animalele. Şi aţi văzut pe acel panou în care sclipeşte munca celor care nu se văd, dar care se aud şi se simt, se aud când nevoia apare şi se simt atunci când e nevoie de hrană. Iar acei oameni minunaţi pe care îi prezentăm într-un mod cu totul şi cu totul deosebit sunt cei care ne asigură hrana de zi cu zi. Vă salut pe toţi şi vă îndemn să rămânem în acest tipar al preocupării statale. Spun preocupării statale, pentru că cu hrana nu-i de jucat”, a transmis ministrul Agriculturii.

Petre Daea a deschis sâmbătă târgul organizat în curtea instituţiei cu ocazia „Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti”, care se sărbătoreşte anual pe 10 octombrie. Ministrul i-a îndemnat pe români să consume produse autohtone.

De altfel, până luni, amatorii pot cumpăra preparate din carne, lapte, legume sau fructe proaspete. Toate îi așteaptă în cele 100 de târguri organizate în toată țara, la care participă fermieri și producători români.

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești este marcată în fiecare an pe 10 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite