Ziua Partidului Naţional Liberal, sărbătorită la Vila Florica din Argeş. Ciucă: PNL a dat totul pentru ţara noastră, nu doar în momentele faste

24 mai 2023, 09:22

Liberalii aveau programat şi un eveniment naţional, care urma să aibă loc miercuri după-amiază la Sala Sporturilor din judeţul Argeş, însă a fost amânat din motive obiective, potrivit PNL.

„PNL este concentrat pe soluţionarea grevei din educaţie”, au arătat liberalii.

Aceştia au precizat că evenimentul va fi reprogramat pentru o dată ulterioară tot în judeţul Argeş.

Partidul Naţional Liberal are vocaţia să fie în prima linie a guvernării bune, a declarat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la Vila Florica din Argeş.

„PNL are vocaţia să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedeşte totodată, istoria lui de până acum şi doresc să vă asigur că vom face totul, inclusiv să menţinem acest statut prin atitudine responsabilă şi constructivă în cadrul coaliţiei de guvernare. (…) Doresc să subliniez şi eu că Partidul Naţional Liberal, liberalii nu s-au speriat niciodată de greutăţi şi le-au asumat cu responsabilitate, cu înţelepciune şi au demonstrat că acestea pot fi rezolvate, pot fi duse la bun sfârşit”, a afirmat Ciucă.

Acesta a adăugat că PNL îşi va asuma în continuare responsabilităţile ce îi revin.

„Obligaţia morală şi misiunea politică a Partidului Naţional Liberal sunt acelea de a moderniza şi dezvolta România, de a o face mai puternică şi mai demnă. De aceea suntem astăzi la guvernare. Din acest motiv, vom rămâne şi ne vom asuma în ne vom asuma în continuare toate responsabilităţile care ne revin. Suntem partidul care a demonstrat în condiţii dificile că putem atrage sume record de fonduri europene şi investiţii private, că avem voinţa de a mişca reforme care vor schimba statul şi care îl vor face mai eficient, cum sunt legile educaţiei votate zilele acestea, că reuşim să asigurăm o creştere economică importantă, că modernizăm drumuri şi spitale, că ne îngrijim de cei aflaţi în dificultate”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a subliniat că aceasta este calea pe care trebuie să meargă PNL.

„Pe acest drum trebuie să mergem în continuare. Obiectivul major pe care trebuie să îl urmărim în următorii ani este să facem din România un membru egal al familiei europene. De aceea, dezvoltarea economică şi recuperarea diferenţelor care ne mai despart de statele dezvoltate ale Europei vor trebui să fie o prioritate a acţiunilor noastre la guvernare”, a afirmat Ciucă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite